Pelobates fuscus

Taxonomie: Ținând cont de variațiile genomice intraspecifice ale genului Pelobates (Litvinchuk și colab., 2013) a propus o actualizare a speciei P. fuscus din punct de vedere taxonomic. Astfel, rezultatele studiului său prezintă existența a două grupuri taxonomice ale acestei specii diferențiate după dimensiunile genomului, și anume, grupul estic (P. f. vespertinus – grup monomorfic)  și grupul vestic (P. f. fuscus – împărțit în alte două grupuri: P. f. fuscus est – european și P. f. fuscus vest – european).  Subspecia P. f. insubricus a fost propusă pentru reincludere în grupul P. f. fuscus. Pentru această specie au fost identificate trei centre de variabilitate genetic ce reprezintă zone de refugii glaciale (i) central de origine al expansiunii pentru grupul estic reprezentat de zona dintre Marea Caspică și Marea Neagră, (ii) centrul de origine al expansiunii pentru grupul vestic reprezentat de sistemul Dunărean și (iii) Câmpia Po din Italia este considerată a fi cel mai mare centru de variabilitate genetică pentru specia P. fuscus (Crottini și colab., 2007).

Distribuție: Observăm astfel faptul că aria de distribuție a speciei P. fuscus este vastă, din nord-estul Franței până în vestul Siberiei și Kazakhstan (Litvinchuk și colab., 2013). La noi în țară specia P. fuscus poate fi întâlnită în majoritatea zonelor de deal și câmpie, inclusiv pe cordoanele nisipoase litorale.

Morfologie: P. fuscus este o broască de dimensiuni medii  cu o formă îndesată a corpului, cu capul lat și botul rotunjit, iar pupila este dispusă vertical. Membrele anterioare nu sunt bine dezvoltate cu degete de mărime medie și subțiri. Masculii se diferențiază de femele prin prezența glandelor humerale, asemănătoare cu epoleții.  Membrele posterioare sunt bine dezvoltate și scurte, dotate cu un tubercul cornos metatarsal de forma unor lopeți, cu ajutorul cărora se îngroapă în substrat. Pielea este netedă și subțire, cu verucozități dorsale slab dezvoltate. Masculilor le lipsesc sacii vocali și calozitățile nupțiale (Fuhn, 1960).

Colorit: Dorsal, prezintă nuanțe de brun, brun-cenușiu, cenușiu – măsliniu, brun deschis, alb-gălbui, cu model caracteristic format din două pete longitudinale mai închise la culoare aflate de-o parte și de alta a coloanei vertebrale. Verucozitățile dorsale sunt de nuanțe roșiatice.

Ecologie: Specia P. fuscus prezintă o nișă ecologică destul de îngustă (Nöllert, 1990), fiind activă pe timpul nopții. Ziua indivizii acestei specii se adăpostesc în galerii subterane săpate cu ajutorul tuberculului cornos metatarsal de la membrele posterioare.

P. fuscus, se adăpostește și se hrănește pe uscat, fiind întâlnită foarte rar în apă în afara perioadei de reproducere. Dacă este deranjată sau dacă se simte amenințată, produce o secreție cu un miros respingător asemănător cu cel de usturoi, se umflă și scoate un sunet ascuțit asemănător cu un miorlăit puternic (Fuhn, 1960). Se hrănește cu diferite nevertebrate precum: coleoptere, formicide, anelide, gasteropode etc.

Reproducerea: Are loc în lunile martie-aprilie, perioadă în care masculii cheamă femelele emițând  sunete asemănătoare cu un cotcodăcit de găină, adăpostiți sub apă la baza vegetației.  Preferă bălțile temporare sau permanente cu vegetație abundentă atât submersă cât și palustră. Ponta este depusă pe vegetația submersă sub forma unor șiraguri gelatinoase groase și scurte (patru rânduri de ouă în șirag). O pontă poate conține de la câteva sute până la 2000-3000 de ouă din care vor ecloza larvele, de culoare brun-cafeniu. Perioada larvară se poate menține timp de 2-3 luni timp în care acestea pot atinge dimensiuni foarte mari, de până la 15-17 cm.   În anumite condiții de mediu prielnice (temperatură, resurse de hrană, nivelul apei etc.) larvele pot hiberna, metamorfoza acestora având loc în sezonul următor (Fuhn, 1960).

Legislație: În România P. fuscus este protejată prin Legea 13/1993 prin care România ratifică Convenția de la Berna (Anexa II, III) și OUG nr. 57/2007, completată de Legea 49/2011 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare, fiind considerată specie a cărei conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare (Anexa 3) și specie de interes comunitar ce necesită o protecție strictă (Anexa 4 A). Conform clasificării IUCN specia are un statut de preocupare minimă (LC) (IUCN, Versiunea 2015-3.1).

 

Copyright 2011-2018. Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole - Universitatea Ovidius Constanța.

Premium Theme for Drupal 7.x created by DoubleMThemes + Back to Top