Pelobates syriacus

Taxonomie: Specia P. syriacus  prezintă patru alte subspecii recunoscute și acceptate, și anume: P. s. syriacus, P. s boettgeri (Mertens, 1923), P. s. balcanicus (Karaman, 1928) și P. s. transcaucasicus (Delwig, 1928).

Distribuție: Este prezentă în sud-est-ul Serbiei, Grecia, Bulgaria, și Asia Mică (Džukić și colab., 2008) iar în România prezintă limita nordică a arealului de distribuție fiind prezentă în lunca Dunării, in complexul lagunar Razem-Sinoe și pe cordoanele litorale. Populații ale acestei specii au fost identificate și în sudul Moldovei.

Morfologie: P. syriacus este o broască de dimensiuni mari. La prima vedere poate fi ușor confundată cu exemplare ale speciei Bufotes (Bufo) viridis. Capul este lat, cu botul ușor rotunjit. Pielea este netedă, subțire, cu verucozități dorsale slab dezvoltate și cu rugozități în zona nazală și fronto-parietală. Pupila este dispusă vertical. Membrele anterioare sunt scurte și robuste cu degete subțiri, iar masculii prezintă două glande humerale asemănătoare cu epoleții. Membrele posterioare sunt scurte și robuste, cu membrana interdigitală slab dezvoltată. Tuberculul metatarsal este de natură cornoasă de forma unei lopeți cu ajutorul căruia se îngroapă în substrat. Masculii sunt lipsiți de saci vocali și calozități nupțiale (Fuhn, 1960).

Colorit: Dorsal prezintă pete insulare de culoare verde, verde-măsliniu pe un fond alb – cenușiu, alb-gălbui. Verucozitățile sunt de culoare roșiatică mai mult sau mai puțin pronunțate (Fuhn, 1960).

Ecologie: Specia P. syriacus prezintă o nișă ecologică destul de îngustă (Nöllert, 1990). Prezintă activitate nocturnă iar în zilele ploioase de primăvară poate fi observată în activitate și ziua, moment în care de obicei stau în galerii subterane săpate cu ajutorul tuberculului cornos metatarsal de la membrele posterioare. Este o specie activă de obicei pe uscat, fiind observată în apă preponderent în perioada de reproducere (Fuhn, 1960). La hrănire prezintă un caracter selectiv hrănindu-se cu diferite nevertebrate (Cocinelide, Curculionide, Formicide, Anelide, Gasteropode) dar  prezintă și un caracter oportunist atunci când condițiile de mediu se înăspresc prezentând uneori un comportament de canibalism, consumând juvenili ai propriei specii sau indivizi ai speciei P. fuscus.

Reproducerea: Are loc în lunile martie-aprilie, funcție de temperaturile anuale, moment în care are loc migrația adulților către bălțile de reproducere, care de obicei sunt reprezentate de bălți temporare sau permanente cu un nivel al apei scăzut și nu foarte multă vegetație palustră. Reproducerea la P. syriacus se desfășoară pe parcursul a câteva zile, perioadă în care pot fi observate aglomerări mari de indivizi și perechi aflate în amplex. Ponta este depusă pe vegetația submersă sub forma unor șiraguri groase și scurte, cu mai multe rânduri de ouă, identică cu ponta de P. fuscus. Larvele pot atinge dimensiuni foarte mari (15-17 cm) si sunt foarte greu de diferențiat de larvele de P. fuscus.  Metamorfoza are loc de obicei la 2-3 luni de la eclozare, uneori însă larvele pot hiberna în această stare până în sezonul următor (Fuhn, 1960).

Legislație: La noi în țară Pelobates syriacus, este protejată prin Legea 13/1993 prin care România ratifică Convenția de la Berna (Anexa II, III) și O.U.G. nr. 57/2007, completată de Legea 49/2011 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare, fiind considerată specie de interes comunitar ce necesită o protecție strictă (Anexa 4 A). Conform clasificării IUCN, la nivel mondial specia are un statut de preocupare minimă (LC), (IUCN, Versiunea 2015-3.1).

Copyright 2011-2017. Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole - Universitatea Ovidius Constanța.

Premium Theme for Drupal 7.x created by DoubleMThemes + Back to Top